Cine sunt membrii care alcătuiesc personalul de șantier?

 In Articole

O construcție realizată corespunzător depinde de numeroase elemente și fiecare dintre acestea este în egală măsură important. În afară de aspectele legislative pe care trebuie să le ai în vedere, bugetul disponibil, modul de realizare al lucrării și materialele de construcție, este necesar să acorzi o atenție sporită și personalului de șantier

Indiferent de natura construcției, resursa umană este un factor decisiv în acest domeniu. Înainte de a-ți planifica viitoarea lucrare, îți recomandăm să afli care sunt specialiștii care alcătuiesc o echipă completă și care contribuie la obținerea unui edificiu pe măsura așteptărilor.

Care sunt membrii personalului de șantier?

Este important de știut faptul că orice construcție are la bază trei elemente esențiale: proiectul arhitectural, proiectul de rezistență și proiectul de instalații. În consecință, există câte o persoană responsabilă de întocmirea acestor documente.

#1. Arhitectul

El este cel care te ajută să obții o perspectivă de ansamblu, întrucât îți transpune ideile pe hârtie. De asemenea, arhitectul se ocupă și de coordonarea procesului de realizare al construcției.

Tot el este și cel care îți oferă suportul necesar privind documentele, aprobările prevăzute de legislația în vigoare și opțiunile tehnice ce pot fi implementate. Prin urmare, este crucial să aloci timp îndelungat pentru găsirea persoanei care să îți împărtășească viziunea și ideile astfel încât colaborarea cu acesta să fie una eficientă.

Nu în ultimul rând, solicită arhitecților pe care îi contactezi un portofoliu de lucrări pentru a te convinge de experiența lor anterioară și adresează toate întrebările necesare pentru a-ți clarifica orice nelămurire. O bună relație de comunicare va contribui cu siguranță la o colaborare care să-ți îndeplinească așteptările.

#2. Inginerul structurist

Este persoana responsabilă de întocmirea proiectului de rezistență și cel care garantează rezistența, stabilitatea și siguranța construcției. În caz contrar, este cel care va fi tras la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.

Totodată, este important ca acesta să aibă o bună colaborare cu arhitectul pentru a asigura un proiect optim atât din punct de vedere al structurii, cât și al aspectului. Tot el verifică periodic, împreună cu arhitectul, modul în care lucrările se desfășoară.

#3. Inginerul de instalații

Acesta se ocupă cu realizarea fiecărei componente din proiectul de instalații și anume: instalalațiile termice și de ventilație, sistemele sanitare și cele electrice. De asemenea, el se asigură că modul de realizare al acestor instalații corespunde cu proiectul arhitectural și structural pentru evitarea oricăror neconcordanțe ulterioare.

#4. Constructorul

Recomandarea noastră la acest capitol este să apelezi la o firmă specializată în construcții. În acest mod, obții garanția lucrărilor și ai certitudinea că prevederile legale, precum și specificațiile din proiectul arhitectural, structural și de instalații sunt respectate.

Mai mult, o firmă autorizată îți pune la dispoziție și servicii de dirigenție de șantier și responsabil tehnic cu execuția. Ei sunt persoanele responsabile de supravegherea modului de desfășurare al construcției, asigurându-se că procesul  decurge conform planurilor și prevederilor legale.

#5. Manager de construcții

Managerul de proiect în construcții este și el un membru important al echipei. Rolul lui pricipal este să se asigure că lucrarea este realizată în termenul stabilit și că toate standardele și normele în vigoare sunt respectate.  

Sperăm că aceste informații te ajută să ai o perspectivă de ansamblu privind personalul de șantier necesar realizării construcției tale. În cazul în care dorești să-ți planifici viitoarea lucrare, te invităm să ne contactezi pentru a discuta detaliile proiectului tău.

Recommended Posts

Leave a Comment

Ne gasesti aici:

Suntem prin prejma, dar raspundem emailurilor in cel mai scurt timp.

Start typing and press Enter to search

etape-constructie-casafundatie-rezistenta-1